Zi după zi, lună după lună, an după an, timpul trece şi odată cu  el trecem şi noi. Vin clipe în viaţa fiecărui om, clipe când privim în urmă. Şi dacă simţim regret înţelegem că viaţa nu fost aşa cum am vrut. Căutăm vinovaţi şi cel mai adesea aceştia suntem chiar noi. Suntem vinovaţi că nu am apreciat viaţa, că în fiecare zi am negat ceea ce este uman, ne-am ferit de alţii şi ne-am ascuns de noi; am înăbuşit trăirile, şi am dat curs clipelor de teamă lăsându-le să ne copleşească. Ne-am amăgit astfel şi adeseori ne-am spus că e dreptul altuia acolo unde era dreptul nostru. Regretăm pentru că am crezut mai mult în ziua de mâine şi am abandonat ziua de azi.

   Regretăm pentru că timpul a trecut şi nu am fost aproape de cei dragi. Şi că nu am acceptat şansa reuşitei acolo unde eşecul sa arătat puternic. Regretăm pentru că nu am explorat, nu am văzut şi nu am întrebat. Regretăm pentru că nu am făcut concesii, atunci când era cazul, şi pentru că ne-am încrezut prea mult în lucruri nevăzute şi prea puţin în noi. Că ne-am găsit 'sprijin' pe lucrurile materiale şi am făcut din ele un sens al vieţii.

   Şi regretăm mai mult luptele pe care nu le-am dus, mai mult decât cele pe care le-am pierdut. Şi că în unele împrejurări am renunţat prea uşor. Regretăm că uneori i-am tratat pe cei de lângă noi cu dispreţ şi că de multe ori am uitat să răspundem cu recunoştinţă. Şi e trist să realizăm că nu ne putem întoarce în trecut, că nu putem schimba ceea ce a fost, că nu putem să mai credem în noi aşa cum visam odată...